Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Baia Mare a fost reţinut ieri de poliţişti pentru 24 de ore şi va fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă, după ce poliţiştii au constatat că acesta avea mai multe dosare penale pentru comiterea a nu mai puţin de 12 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Ultima infracţiune a săvârşit-o vineri, 9 iunie, la ora 02.30, când, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Coşbuc din municipiu, la sensul giratoriu din intersecţia cu B-dul Unirii, din cauza vitezei neadaptate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate în faţa unui imobil de pe strada George Coşbuc iar apoi a virat la stânga, a pătruns pe trotuar şi pe spaţiul verde şi a intrat în coliziune frontală cu un imobil. După accident conducătorul auto şi-a ascuns maşina într-o parcare.
Poliţiştii băimăreni s-au sesizat din oficiu, au efectuat investigaţii pentru a-l identifica şi au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, au constatat că pe numele acestuia existau mai multe dosare penale pentru infracţiuni rutiere, fapt pentru care au dispus măsura reţinerii.
Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii din Sighetu Marmației și Groși
Azi-noapte, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin apel 112...
Deschide