Ieri, 17 august, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină la două accidente rutiere produse pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că ambele accidente s-au produs pe fondul neacordării priorităţii de trecere altor vehicule.
Un bărbat de 72 de ani din Târgu Lăpuş, care conducea un autoturism pe strada Dumbravei din municipiul Baia Mare, a pătruns în intersecţia cu strada Mihai Eminescu fără a respecta semnificaţia indicatorului oprire şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o băimăreancă de 43 de ani. În urma impactului, autoturismul acroşat a fost proiectat pe sensul opus, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Baia Sprie.
Şoferul din Baia Sprie, băimăreanca şi un pasager au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din cauza leziunilor suferite, şoferul din Baia Sprie nu a putut fi testat cu aparatul etilotest iar ceilalţi doi şoferi nu se aflau sub influenţa alcoolului.
Pe strada Mihai Eminescu traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers pentru aproximativ 40 de minute.
Un accident similar s-a produs la intersecţia străzilor Iuliu Maniu cu 22 Decembrie 1989, din municipiul Sighetu Marmaţiei. Conducătoarea unui autoturism, o tânără de 21 de ani, nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă maşină aflată în circulaţie în aceeaşi intersecţie, la volanul căreia se afla un cetăţean ucrainean în vârstă de 37 de ani.
Două persoane, pasagere în autoturismul condus de tânăra din Sighetu Marmaţiei, au suferit leziuni şi au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Una dintre ele, o femeie de 70 de ani, a rămas internată. Niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.