Protocolul privind atribuirea de aparatură medicală de către Ministerul Sănătății pentru Centrul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare va fi semnat joi, 9 noiembrie, la ora 13.00, la Guvernul României, în prezența managerului Spitalului Județean din Baia Mare, ec. Sorina Pintea și a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Evenimentul este unul cu caracter oficial, iar semnarea protocolului se va realiza și în prezența mass-media, această atribuire urmând să fie realizată pentru toate cele cinci spitale din România prinse în proiectul realizat cu fonduri de la Banca Mondială. Contractul de finanţare al investiţiei în valoare de 3 milioane de euro a fost semnat încă din 14 martie 2016, la Bucureşti, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi a reprezentanţilor Băncii Mondiale și presupune o serie de dotări specifice, precum și personal specializat care să acorde asistența medicală necesară.
Ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” a arătat că spitalul din Baia Mare a fost cuprins în primul val alături de Cluj şi Bucureşti (Institutul Oncologic şi Spitalul Elias). Ulterior, Clujul a fost retras de pe lista de finanţare, fiind înlocuit cu spitalele din Galaţi şi Constanţa. În data de 3 aprilie 2017 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor de extindere şi modernizare ale buncărului, iar în 6 aprilie 2017, pe site-ul Băncii Mondiale a fost publicat caietul de sarcini pentru aparatura necesară dotării buncărului de radioterapie al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Licitația pentru adjudecare a fost finalizată, astfel că existenţa acestui centru de radioterapie devine o certitudine confirmată prin semnarea protocolului de atribuire al aparaturii medicale. Odată finalizate lucrările și instalate aparatele medicale, Centrul de Radioterapie al Spitalului Județean din Baia Mare va deservi atât bolnavii din Maramureș, cât și pe cei din județele limitrofe.
Contractul de furnizare de echipamente de radioterapie nr 8362RO-ICB G/C1/3.1, încheiat între Ministerul Sănătății și asocierea formată din Elekta Limited și SC Medlimpex 95 SRL prevede executarea de lucrări civile de construcții necesare în vederea instalării echipamentelor de radioterapie, respectiv accelerator linear de particule, modernizarea computerului tomograf, sistem de planificare al tratamentului și stații de conturare (TPS/CS) și modernizarea celor existente, sistem de înregistrare și verificare (R&V), seturi de imobilizare pentru accelerator și CT stimulator, set complet de dozimetrie. Echipamentele sunt destinate bunei funcționări și asigurarea tratamentului pacienților în cadrul secției de oncologie medicală a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, aflat în proprietatea Consiliului Județean Maramureș. Secția de oncologie medicală a Spitalului Județean a fost inclusă pentru dotare în proiectul „Reforma Sectorului Sanitar-Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar” finanțat prin acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că investițiile în infrastructura de sănătate reprezintă o prioritate pentru executivul administrației județene. ”Mulțumim Guvernului României pentru sprijinul pe care ni-l acordă și în domeniul sănătății. Baia Mare și Maramureșul se consolidează ca și un pol important în România în ceea ce privește oferirea de servicii de calitate în medicină. Consiliul Județean Maramureș patronează două instituții de elită, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, pe care le vom sprijini în continuare cu toate resursele financiare posibile în anii următori”, a arătat șeful administrației județene.
Autoturism urmărit internațional, indenitificat de polițiștii maramureșeni
Un autoturism care figura urmărit internațional, ca fiind sustras din Marea...
Deschide