Liceul Tehnologic din Repedea va fi reabilitat

La ultima ședință a Consiliului Local din Repedea a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic din comună. Documentația a fost depusă pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2) la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE). Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din Bugetul Ministerului Dezvoltării, în sumă totală de 2.274.338,12 lei, pentru realizarea obiectului de investiții ”Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic Repedea corpul A, B, și C, localitatea Repedea, comuna Repedea, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 2.395.189,00 lei. La ședința CL Repedea a participat și șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

”Pe lângă acest proiect important finanțat din fonduri guvernamentale, am promis încă o dată, în fața Consiliului Local Repedea, sprijin în obținerea finanțării unui nou proiect în valoare de șapte milioane de lei (7.000.000) pentru reabilitarea rețelei de străzi. Acest proiect, corelat cu demararea de către Consiliul Județean Maramureș a lucrărilor pe DJ 187, pe Valea Ruscovei, direcția Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte va schimba complet fața comunei. Vom purta discuții în săptămânile următoare și cu reprezentanții Vital, pentru a putea corela aceste investiții și cu lucrările finanțate pe Programul Operațional pentru Infrastructura Mare (POIM), în ceea ce privește apa și canalizarea ”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

„În ceea ce privește proiectul de asfaltare a străzilor, documentația este finalizată și sperăm să obținem finanțarea în cel mai scurt timp, iar pentru proiectul de finalizare s-au mai cerut câteva documente pe care le vom transmite în timp optim”, a declarat primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole