Ieri, 08 februarie, în jurul orei 10.00, poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au intervenit la un accident de circulaţie produs pe D.J. 109F. În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că o femeie de 55 de ani, care conducea pe direcţia Breb – Ocna Șugatag, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ajuns pe contrasens, părăsind apoi partea carosabilă prin stânga. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto, rănirea uşoară a unei pasagere şi avarierea autoturismului. Ambele victime au fost transportate la spital, iar conducătoarea auto a rămas internată sub supraveghere medicală.
O altă persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza oraşului Borşa. Un tânăr de 24 de ani, din oraş, care conducea un autoturism pe strada Victoriei, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a efectuat manevra de depășire a unui autoturism iar la revenirea pe sensul de mers a derapat. Apoi a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu poarta de acces a unui imobil, oprindu-se într-un stâlp din beton al rețelei electrice.
În urma impactului, şoferul a suferit leziuni corporale ce au necesitat internarea în spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În momentul producerii evenimentului conducătorul auto nu purta centura de siguranță. Poliţiştii continuă cercetările.