Duminică de Florii însângerată în Baia Mare

Ieri, în jurul orei 12.00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident grav de circulaţie produs pe raza municipiului. Verificările efectuate au relevat că un băimărean de 33 de ani care conducea un autoturism dinspre strada 8 Martie înspre strada Lunci, într-o curbă uşoară de pe strada Barajului a derapat, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu partea din față a unui autoturism condus regulamentar din sens opus de către un băimărean de 27 de ani.
Impactul a fost fatal pentru trei pasageri de 20, 41 şi 42 de ani, din autoturismul care a pătruns pe contrasens. Datorită leziunilor suferite aceştia şi-au pierdut viaţa. Conducătorii auto şi alţi şase pasageri din cele două autoturisme au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital.
Şoferul din maşina acroşată a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Traficul pe strada Barajului a fost restricționat pe un sens aproximativ 120 de minute. Poliţiştii continuă cercetările.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole