”Vivat, crescat, floreat!” Festivitatea de absolvire a Facultăţii de Litere din Baia Mare (VIDEO)

Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca este în sărbătoare. Anul acesta universitar sărbătorim a 28-a generaţie de studenţi de la reînfiinţarea, în 1990, a Facultăţii de Litere, şi a 57-a de când s-au pus bazele Învăţământului Superior Pedagogic în Baia Mare.

Dar, tradiţia înaltelor studii merge mult în urmă, până în secolul al XVI-lea, când, documentele vremii pomenesc de Schola Rivulina(1547) din oraşul nostru, numit de la 1329, Rivulus Dominarum adică „Pârâul Doamnelor” (în germană Frauenbach) şi unde se studia, pe lângă greacă, latină, ebraică şi, atenţie!, limba engleză. Această Schola Rivulina a fost prima şcoală medie din Ardeal care se va transforma în şcoală medie cu rang de institut superior şi va funcţiona până în 1755. Deci, sunt 400 de ani de tradiţie în predarea limbilor străine la Baia Mare, lucru dovedit prin documente. O altă atestare ne duce, însă, cu încă 200 de ani în urmă, când, la 1388, exista, în Baia Mare, o şcoală superioară, condusă de rectorul Teodoric.

Studenţii noştri sunt absolvenţi ai unei facultăţi aparţinătoare unei universităţi aflate pe locul 4 în ţară – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord, Baia Mare, fiind studenţi ai celei mai frumoase facultăţi, care îmbină, la modul fericit, iubirea faţă de cuvântul-logos, iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de frumos.

Stimaţi părinţi, Facultatea de Litere vă mulţumeşte pentru răbdarea şi eforturile depuse, susţinându-vă ce aveţi mai drag, pe copiii dumneavoastră, care azi vă fac cinste, aici! Vă felicităm pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o, îndreptându-i spre Facultatea de Litere din Baia Mare!

Închei cu urarea tradiţională  Vivat, crescat, floreat! adică „să trăiţi, să creşteţi, să înfloriţi”!

Conf. univ. dr. Ioan-Mircea FARCAŞ

Decan, Facultatea de Litere

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole