Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi de depistare a persoanelor dispărute.
Identificarea, găsirea şi încarcerarea persoanelor urmărite naţional şi internaţional, care şi-au pierdut libertatea ca urmare a comiterii unor infracţiuni, constituie una dintre priorităţile poliţiştilor de investigaţii criminale. În primele şase luni ale acestui an au fost depistate 100 de persoane urmărite în temeiul legii.
Zece dintre acestea erau urmărite internaţional, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare. Alte 76 de persoane aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, opt aveau mandate de arestare preventivă iar şase persoane aveau sentinţe medicale de internare în unităţi medicale de specialitate.
Fiecare sesizare privind dispariţia unei persoane impune demararea de urgenţă a unor activităţi specifice, astfel încât persoana dispărută să fie găsită cât mai repede şi readusă în mijlocul familiei, înainte de a deveni victimă sau de a comite infracţiuni. Poliţiştii Biroului Urmăriri au soluţionat în prima jumătate a acestui an 89 de cazuri de dispariţie a unor persoane. Multe dintre persoanele declarate dispărute, plecate voluntar de la domiciliu, au fost încredinţate familiilor, fără să fi fost victimele vreunor infracţiuni.