În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României, Județul Maramureș intenționează să susțină și să promoveze, prin colaborare la nivel interinstituțional, proiectele privind celebrarea acestui important eveniment istoric. În acest sens s-a propus realizarea unei cercetări de amploare care să readucă în atenția marelui public și, în special, în atenția generației tinere, amintirea și jertfa eroilor din marea conflagrație mondială (1914-1918) și valorificarea rezultatelor cercetării prin editarea unui album „Monumente din Județul Maramureș închinate eroilor din Primul Război Mondial”.
În cadrul întrunirii Comitetului Interministerial pentru Centenar din data de 6 iulie 2018, Ministerul Culturii și Identității Naționale a alocat suma de 126.000 lei către Consiliul Județean Maramureș pentru proiectul „Editarea unui album Monumente din județul Maramureș închinate eroilor din Primul Război Mondial”, depus de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.
Consiliul Județean Maramureș va participa la organizarea și buna desfășurare a proiectului precum și la promovarea acestui, participând la eveniment cu reprezentanți din cadrul conducerii executive, din cadrul autorității deliberative și din cadrul aparatului de specialitate a instituției. Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș se obligă să încheie parteneriate și convenții cu instituții culturale și cercetători în vederea stabilirii exacte a echipei și a rolurilor ce revin fiecărui membru din echipa de proiect. Totodată, are datoria să coordoneze cercetări științifice de documentare și de teren pentru inventarierea și cercetarea monumentelor închinate eroilor aflate pe teritoriul județului Maramureș, dar și să editeze și să tipărească albumul „Monumente din județul Maramureș închinate eroilor din Primul Război Mondial”. Tot în responsabilitatea Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș revine sarcina să asigure realizarea și prelucrarea fotografiilor pentru monumente, să realizeze studiul științific introductiv, să organizeze conferințe de lansare a albumului în cinci localități din Maramureș și să coordoneze pregătirea tuturor materialelor de promovare ale proiectului, de comun acord cu Consiliul Județean Maramureș.
Băimărean reținut pentru 24 de ore de polițiști
Ieri, 04 februarie, polițiștii din Baia Sprie au luat măsura reținerii...
Deschide