EDITORIAL – Peter-Vasile CZOMPA
Că vor sau nu vor unii ori alții, procesul penal ”Cherecheș” a intrat în linie dreaptă – să sperăm că va fi dreaptă! -, adică înspre finalul cauzei pe fond. În procesul încă pe rol la Tribunalul Cluj, și-am spus încă pentru că termenul din 30 ianuarie 2019 ar putea fi chiar ultimul înainte de pronunțarea sentinței. Sigur, termenul cu numărul 27 ar putea fi ultimul, teoretic, însă practic… nu mai știu nici eu ce să cred. Să explic puțin de ce-am spus asta, povestindu-vă despre anumite aspecte de interes general, poate și punctând cu câteva exemple concrete. Și înainte de toate, o să vă spun că, la finalul termenului din 16 ianuarie a.c., instanța ar fi vrut ca următoarea înfățișare să fie după doar circa o săptămână, chiar s-a insistat pe chestiune, însă pur și simplu n-a fost cum (nu mai intru în detalii, dar credeți-mă pe cuvânt, am fost acolo, au fost discutate toate variantele posibile, instanța insistând pentru un termen cât mai apropiat – iar asta e de bine). Acum, ia să vă spun și ce nu prea a fost și nu prea e ”de bine”, în opinia mea. Am pus între ghilimele fiindcă ceea ce-am spus trebuie interpretat cam așa: nu s-au întâmplat lucruri extraordinar de grave în derularea procesului ca atare, chiar dacă uneori au apărut nemulțumiri de-o parte sau de alta, cu replici tăioase, până la urmă s-a ajuns la un numitor comun ș.a.m.d., însă cel puțin pentru mine au rămas câteva semne de întrebare…
De exemplu, s-a așteptat mult, mult prea mult și poate cu prea multă îngăduință aducerea unor martori în fața instanței; și nu e vorba doar de ultimii doi martori, Claudiu Florescu și Liviu Bala, ci și de alți câțiva. Sigur, orice jurist (îmi) va putea spune că important nu e neapărat când se prezintă un martor, ci să se prezinte; corect, așa e, deși uneori e foarte important și momentul în care un martor-cheie este audiat, zic eu. Să iau doar un exemplu, Liviu Bala. Pe de-o parte, cunoscându-l destul de bine de vreo 25 de ani (am fost și colegi în presă), cunoscându-i și situația din ultimii ani, recte inclusiv contextul în care a ajuns să facă parte din anturajul primarului inculpat Cherecheș, am spus mai multor colegi și apropiați de-ai mei, încă de prin anul 2017 – când Bala a fost citat pentru prima oară (sic!) -, că el nu se va prezenta până către finalul cauzei pe fond. De ce? Din mai multe considerente, începând cu faptul că este un martor mult prea important și el știa asta (al doilea după martorul-denunțător Cristian Șpan, bașca fiind și nașul lui Șpan!), până la faptul că, fiind unul dintre cei mai apropiați și influenți oameni din așa-numitul grup Cherecheș, era evident că foarte puține persoane știu tot ce știe Bala! De altfel, asta a reieșit – cel puțin pentru cei avizați – chiar din declarațiile date în fața instanței atât de Bala cât și de Șpan. Apropo, acum se poate pune următoarea întrebare generică: care dintre cei doi a spus adevărul? Iar de aici se pot desprinde mai multe întrebări complementare: care dintre ei a spus mai multe lucruri adevărate și care dintre ei a mințit mai mult?; sau care dintre ei a avut interesul să spună adevărul și care să ascundă cât mai multe și/sau să mintă? Aș putea continua cu astfel de întrebări (unele retorice), dar deocamdată mă opresc. Aș putea să mă hazardez și să vă spun ce cred eu (nu ce știu, că poate nu știu mai nimic concret, poate, ci doar ce cred), măcar parțial, dar n-o voi face. Fiindcă nu se face! Punct. Totuși, de ce am luat puțin la disecat tocmai cazul Bala? Păi câteva motive v-am dat deja, iar acum vă mai spun despre unul, și anume legat de ceea ce-a declarat martorul Bala în privința DNA, respectiv legat de procurorul Ionuț Vasile. Pentru cine nu știe, voi puncta cât se poate de sec, pentru ca oricare cititor să înțeleagă contextul și gravitatea extremă a situației declanșate. Așadar, în condițiile în care la DNA mai există un dosar așa-numit ”HCM 2015”, dosar penal în care suspectul-”cap de afiș” este tocmai Liviu Bala (sic!), în 16 ianuarie a.c. martorul Bala a afirmat că s-a întâlnit cu procurorul DNA încă în anul 2015, ”neoficial”, așa, doar pentru niște discuții ”de strategie” (sunt cuvintele mele, încerc să sintetizez aspectul) privind posibilitatea ca Bala să facă și el un denunț împotriva primarului Cătălin Cherecheș, separat sau împreună cu Șpan!?! Și reamintesc cititorilor că, după denunțul făcut de Șpan, pe 26 aprilie 2016 a avut loc flagrantul în cauză și reținerea edilului de către procurori și polițiști. Ei bine, iată de ce declarația martorului Bala este stupefiantă, extrem de gravă și nu poate rămâne fără consecințe la fel de grave… ce fel de consecințe? Aici e încă un foarte mare semn de întrebare, într-adevăr, iar asta fiindcă, indiferent dacă martorul a spus adevărul gol-goluț sau a mințit, e la fel de grav! Dacă, spre exemplu, ipotetic vorbind, luăm varianta în care Bala a spus adevărul, păi atunci el ar trebui să poată și dovedi așa ceva… treaba lui cum! Nu poți arunca cu astfel de acuzații extrem de grave în fața unei instanțe de judecată – sau poți, iată – și-apoi nimeni să nu te întrebe de sănătate, vorba vine, de cum îți susții astfel de afirmații! Așa că DNA-ul mai are acum de lămurit urgent și aspectul ăsta. Sau poate chiar instanța de judecată?! Nu știu, nu e treaba mea, dar chestiunea trebuie clarificată rapid, fără dacă și cu parcă, pe căi legale, puțin îmi pasă de către cine și cum, problema nu poate fi lăsată în coadă de pește (asta dacă tot declara Bala că întâlnirea cu pricina a avut loc la un fel de pescărie)!
Însă povestea nu s-a încheiat atunci, la termenul din 16 ianuarie 2019, nu, ci a urmat și gazul aruncat pe foc, în 21 ianuarie, la o emisiune de la postul ”România TV”. Unde invitatul Cătălin Cherecheș a dat de înțeles, printre alte afirmații la fel de năucitoare, că martorul Bala ar avea anumite ”înregistrări explozive” care ar putea pune acest caz alături de cazurile de la Ploiești și Oradea (cu referire la abuzurile unor procurori DNA)! Nu mai insist pe tema asta, cred că e limpede pentru oricine că lucrurile au mers deja prea departe, iar toate astea trebuie puse pe tapet și date niște răspunsuri oficiale. Fiindcă, dacă se va pune batista pe țambal, atunci situația s-ar putea s-o ia razna rău de tot, nota bene, în special după ce vom afla sentința pe fond. Indiferent care va fi sentința, subliniez acest lucru.
Un alt aspect care m-a surprins – și nu numai pe mine – este că instanța încă nu a decis dacă martorul-denunțător Șpan va fi sau nu reaudiat; cu câteva luni bune în urmă, în momentul în care inculpatul a cerut reaudierea martorului menționat, doamna judecător a spus clar că va lua decizia imediat după audierea martorilor Florescu și Bala. Prin urmare, eu m-am așteptat să aud decizia în 16 ianuarie, imediat după ce Bala și-a semnat declarația – era să zic ”sentința”, glumesc amar și cinic, dar atât de multe modificări a solicitat martorul să se facă ulterior în declarația sa, înainte de a semna. Deci, n-a fost să fie, încă nu știm dacă Șpan va fi reaudiat… de fapt, mare atenție, de data asta chiar nu știm absolut nimic despre ce va fi în 30 ianuarie. Plus că partea inculpată a mai cerut aducerea unui nou martor, un afacerist pe nume Satmari (de care a pomenit Bala). Dar instanța n-a mai precizat nimic altceva decât data următoarei infățișări! Surprinzător sau nu, asta e, așa că o să vă spun încă o concluzie personală: cu cât procesul s-a apropiat de sfârșit, starea de tensiune a tot crescut, au fost tot mai multe reacții neașteptate, inclusiv de nervozitate, la mai toate persoanele implicate direct în cauză. E foarte dificil de redat în scris asemenea stări și momente, ar trebui să dau exemple concrete, aș putea, însă nu cred că ar folosi la ceva… așa că hai să vedem ce-ar mai fi de spus în finalul acestui editorial.
Așa… păi faptul că martorul Bala a fost audiat doar circa trei ore, poate nici atât, în timp ce audierea lui Cristian Șpan a durat aproximativ 14 ore, la două termene consecutive, în martie-aprilie 2017. Deh, normal, doar e martorul-denunțător, nu? – vor spune unii. Da, corect, așa și este, însă vorba unora, inclusiv a mea, păi să-l poți în sfârșit audia pe mult-așteptatul și importantul martor Bala și totul să dureze doar atât, cu tot cu întrebările avocatului apărării și ale procurorului DNA? Chiar așa? Ceva parcă nu se prea leagă. Mă rog, sper c-o fi fost ceva ce eu nu pot înțelege, sper că mă înșel eu, o fi fost suficient atât, o fi fost vreo strategie juridică, habar n-am… dar cel puțin din partea procurorului DNA m-aș fi așteptat la mult-mult mai mult! Procuror care anul trecut parcă spunea la un moment dat că cere aducerea grabnică a lui Bala în fața instanței, asta fiindcă martorul, bolnav fiind, nu poate face drumul București – Cluj-Napoca, hmmm!, dar tocmai ce putuse face drumul București – Baia Mare?! Adică, asta se întâmpla în toamna anului trecut, iar povestea era cunoscută și cât se poate de adevărată. Și-atunci? Și-atunci… o să vedem cum va reacționa DNA după declarațiile lui Bala și-apoi cele ale inculpatului în emisiunea tv. Nu aș fi pomenit aici de acea emisiune, fiindcă procesul e proces și despre asta vorbesc aici; însă, poveștile edilului au fost strâns legate de declarațiile lui Bala, asta pe de-o parte. Iar pe de altă parte, acum fiți foarte atenți, anumite aspecte și nume pe care inculpatul le-a menționat în emisiune au fost menționate și în urmă cu un an, chiar în fața instanței de judecată, la termenul din 18 ianuarie 2018: uzina Romaltyn din Baia Mare, un miliard de euro, Ion Sturza, aur și cobalt (!), Eduard Hellvig, Gabriel Oprea etc., adică, în esență, cică s-ar fi dorit ”execuția” primarului (politică și în justiție) fiindcă a blocat o afacere de 1 miliard de euro! Fără alte comentarii din partea mea, deocamdată. Repet, sunt declarații pe care inculpatul le-a făcut în fața instanței, iar apoi, după un an, într-o emisiune tv. Emisiunea ca emisiune, oricine poate spune tot ce-i vine la gură, aici contează – și de aceea v-am și spus – numai și numai ce a declarat inculpatul în instanța de judecată, atât și nimic mai mult. Chestiune despre care voi scrie separat.
Ce-aș mai vrea să vă spun e că voi continua, împreună cu colegul meu Mircea Mureșan, să vă prezint dezbaterile din instanță, respectiv declarațiile martorilor; cum am spus de multe ori, toate la timpul potrivit. De exemplu, despre audierea lui Liviu Bala și ultima parte din audierea martorului… Cristian Șpan, exact. A, da, încă ceva interesant: la termenul din 16 ianuarie a.c., Bala a fost însoțit de prietenul său Nicolae Ioachim Făt, care a stat în sală tot timpul audierii martorului… ”prietenii știu de ce”. O să mai vorbim.
Dar până atunci să vedem ce noi surprize va aduce termenul din 30 ianuarie a.c., cu atât mai mult cu cât s-ar părea că înfățișarea se va desfășura într-o sală mică-micuță-micuțică, nu glumesc deloc, sală despre care am mai scris în urmă cam cu un an. Sper totuși că am înțeles eu greșit data trecută. Sper!
Peter-Vasile CZOMPA
Păcat că acest proces sa prelungit prea mult(nu comentez decizia instanței)dar poporul crede că se vrea sa fie așa! Adică săi ;dam o lecție;!Asa înțeleg băimărenii după cum decurg lucrurile!!! Eu nu vreau sa cred că și în justitie,se plătesc ;polițe; Doresc că justiția să fie dreapta,așa cum a spus Kogalniceanu! Doamne ajuta!
Așa este, domnule Antohie Simion, aveți dreptate, acest proces penal – început pe 20 octombrie 2016 (primul termen de judecată) – s-a prelungit deja nu mult, ci exagerat de mult! Dvs. ați comentat aici în ianuarie a.c., iată că deja e iunie și procesul continuă… deși cauza pe fond chiar ar fi trebuit să se încheie la termenul din 24 aprilie 2019, am și publicat un articol despre acest lucru, absolut toată lumea știa că atunci trebuia să fie ultimul termen pe fondul cauzei. De fapt, însăși judecătoarea Ioana-Nora Boiciuc precizase asta la înfățișarea din 20 martie a.c.
Numai că au urmat marile surprize. Termenul din 24 aprilie 2019 a fost amânat fiindcă a lipsit chiar judecătoarea Boiciuc (din motive medicale), iar la următorul termen, cel din 6 iunie 2019, a ”explodat” cea mai mare surpriză: la proces a venit un alt judecător, care a spus sec că din acel moment el va judeca acea cauză!!! Dar despre ce-a fost la termenul din 6 iunie a.c., voi vorbi și voi scrie foarte curând. Următorul termen de judecată este stabilit pentru 4 iulie 2019.