NEUROCHIRURGIE: Un sfert de secol, doi medici, 12.000 de operaţii (VIDEO-Galerie FOTO)

Intervenţia chirurgicală cu numărul 12.ooo din secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare a fost făcută la mijocul săptămânii trecute pe creier, iar pacientul a fost un copil. Este mult în opinia celor doi medici neurochirurgi, mai ales că perioada de început a fost una fără aparatură performantă şi cu instrumente rudimentare în sala de operaţii.

Cele 12.000 de intervenţii chirurgicale au fost făcute de către echipa formată din cei doi neurochirurgi ai spitalului, Dr. Gheorghe Budulan (şeful secţiei) şi Dr. Vasile Pop   ( managerul unităţii medicale).  Acest lucru ar fi fost imposibil fără întregul colectiv din blocul operator, dar mai ales al asistentului instrumentar, numit şi mâna dreaptă a chirurgilor.

Aurelia Szekely mânuieşte instrumentele în sala de operaţii de 18 ani, iar în acest timp a parcurs peste 8.000  de intervenţii chirurgicale. Complicate sau mai puţin complicate, programate sau în regim de urgenţă,  operaţiile pe coloană sau creier au loc aproape zilnic în spitalul din Baia Mare.

La fiecare intervenţie, în sala de operaţii dotată special cu aparatură de ultimă generaţie  pentru această specialitate a medicinei, pe lângă cei doi neurochirurgi, asistentul instrumentar şi brancardieri, primul care „intră în scenă” este medicul anestezist. Doctorul Andrei Mureşan a parcurs cot la cot  cu neurochirurgii o mare parte din cele   12.000 de operaţii.

În ultimul sfert de secol, aici s-a format o a doua familie, pentru fiecare membru al blocului operator. Cei doi medici îşi doresc pe lângă sănătate, ca munca lor să fie continuată de către alţi doctori tineri, care să-i depăşească profesional.

Mircea MUREŞAN

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole