Ieri, 15 septembrie, în jurul orei 14.20, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă a fost sesizată prin SUAU 112 despre faptul că, în comuna Rozavlea a avut loc un accident rutier.
Din verificările efectuate la faţa locului şi din declaraţiile consemnate, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani din Poienile Izei, care conducea un autoturism dinspre Rozavlea spre Strâmtura, efectuând manevra de depăşire a două autoturisme care circulau regulamentar în acelaşi sens, pe fondul nepăstrării distanţei laterale suficiente, a acroşat oglinda retrovizoare a primului autoturism aflat în faţa sa.
În acel moment tânărul a virat stânga, dar a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe acostamentul de pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care erau staţionate regulamentar în afara părţii carosabile, pe care le-a avariat, apoi s-a răsturnat.
În urma accidentului conducătorul auto nu a suferit vătămări corporale dar cele trei autoturisme au fost avariate în proporţie de 90%.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Faţă de acesta s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale conform prevederilor legale respectiv amendă şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea.
Cameră senzorială pentru terapia copiilor cu deficiențe neuropsihomotorii la Spitalul Județean Baia Mare
Echipa pluridisciplinară a Centrului de Sănătate Mintală Infantilă, alcătuită din medici,...
Deschide