Prefectul Vasile Moldovan a avut o întâlnire de lucru cu șeful misiunii deiplomatice a României de la Solotvino, consulul Grațian – Florin Pârvu și consulul Gheorghe Anghel, la care au participat inspectorul școlar general Ana Moldovan, inspectorul șef Dragoș Năcuță, directorul Canceleriei Prefectului, Angela Filip, inspectorul principal Dan Goron și Crina Daciana Văsuț din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Maramureș în care au fost abordate aspecte referitoare la identificarea oportunităților de colaborare pentru românii din regiunea Transcarpatia.
”Am stabilit împreună cu diplomații țării noastre implicarea în proiecte culturale, sportive, tineret și turism pentru comunitățile de români din Transcarpatia. Vom avea parteneriate la nivel instituțional care să sprijine schimburile culturale, participarea la competiții sportive, proiectele pentru tineri, vizitarea unor obiective istorice, culturale și turistice și care vor fi derulate sub patronajul Instituției Prefectului-Județul Maramureș și Consulatul României la Solotvino”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
La întâlnirea de lucru au mai fost abordate aspecte referitoare la identificarea de noi oportunități pentru dezvoltarea de relații economice, respectiv de schimburi comerciale prin organizarea de întâlniri cu mediul de afaceri din județul Maramureș și regiunea Transcarpatia, construcția podului de la Sighetu Marmației și Biserica Albă, dar și înfrățirea de localități.
Incendiu produs la o locomotivă în Petrova
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Vișeu de Jos, au...
Deschide