Aseară, 20 decembrie, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe D.J. 186, în localitatea Bârsana, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu o victimă.
La fața locului polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani din Bârsana, a condus un autoturism, iar la un moment dat a accidentat un tânăr de 14 ani care circula în același sens de mers pe o bicicletă.
În urma impactului tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipiului Sighetu Marmației, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Victima nu a putut să fie testată cu aparatul alcooltest, dar i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Ieri noapte, 20 decembrie, ora 02.40, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.J. 186., pe raza localității Bârsana.
La fața locului polițiștii au constatat faptul că, un bărbat din Sighetu Marmației, a condus un autoturism, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a lovit capătul unui podeț, după care s-a izbit de un stâlp.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală doi bărbați, pasageri ai autoturismului implicat în accident. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot ieri noapte, 20 decembrie, ora 04.00, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în satul Nănești, pe D.J. 186, polițiștii au identificat în exteriorul părții carosabile, pe partea stângă, două autoturisme avariate.
La fața locului polițiștii au identificat conducătorii autoturismelor ca fiind doi bărbați de 22 respectiv 46 de ani, ambii din Bârsana.
Polițiștii au testat bărbații cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 46 de ani şi 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt șofer.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.