Ieri, 7 iunie 2021, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Vișeu de Sus, în cooperare cu colegii de la STPF Maramures și S.T.P.F. Satu Mare, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.
Astfel, în jurul orei 06.00, în baza unui mandat de percheziție domiciliară emis de către Judecătoria de Sus, polițiștii de frontieră s-au deplasat la un imobil din localitatea Borșa, județul Maramureș, unde au identificat un autoturism marca Toyota.
În urma unor verificări suplimentare, în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul figurează în Interpol ca fiind semnalat furat, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.
Autoturismul, în valoare de 48.000 lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.