În ședința de astăzi a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au acordat vot favorabil proiectelor de hotărâre prin care Consiliul Județean solicită comunei Groși și orașului Șomcuta Mare să transfere câte un teren din domeniul public propriu în domeniul public al județului Maramureș.
Astfel, Primăria Groși are intenția de a pune la dispoziția Consiliului Județean un teren în suprafață de 24 de hectare, aflat în zona Târgului auto, iar Primăria Șomcuta Mare dorește să transfere un teren de 11 hectare, situat în zona variantei ocolitoare care urmează să fie realizată la Șomcuta.
”În cel mai scurt timp trebuie să avem aceste terenuri, să putem realiza studiile de fezabilitate cu privire la parcurile industriale și să putem depune cererile de finanțare în primăvara anului 2022 pentru infrastructură și pentru promovarea parcurilor industriale.
Mecanismul de finanțare va fi prin Programul Operațional Regional (POR) și vom gândi și un sistem de granturi pentru cei care vor dori să populeze parcurile industriale.
Este foarte important să înființăm zone industriale și tehnologice în Maramureș, pentru că doar așa putem să dezvoltăm considerabil economia județului, să creăm locuri de muncă mai bine plătite și mai accesibile pentru maramureșeni și, totodată, să creștem calitatea vieții pentru cetățeni.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.
În ceea ce privește realizarea de piețe tradiționale pe raza județului Maramureș, astăzi au fost adoptate proiectele care prevăd încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean și Primăria Șomcuta Mare, respectiv Primăria Rona de Sus, cu scopul de a realiza piețe tradiționale în aceste două zone ale județului.
Cererea și oferta de produse tradiționale este în continuă creștere atât la nivel mondial, național, cât și local, iar prin realizarea de piețe tradiționale în județul Maramureș, Consiliul Județean vine în sprijinul producătorilor locali atât pentru vânzarea directă a produselor obținute în fermele și în gospodăriile proprii, cât și pentru promovarea produselor alimentare tradiționale autentice locale.
Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a vorbit despre importanța realizării de piețe tradiționale pe raza județului Maramureș: “Prin realizarea piețelor cu caracter tradițional îmi doresc să venim în sprijinul întreprinzătorilor locali pentru ca aceștia să aibă un mediu cât mai potrivit în care să poată comercializa produsele pe care le obțin. Este foarte important să sprijinim dezvoltarea de piețe noi la nivelul județului Maramureș atât din grija pentru producătorii locali, cât și pentru cetățenii care vor să cumpere produse tradiționale de calitate.
Sunt și alte zone ale Maramureșului în care vrem să dezvoltăm piețe tradiționale: Copalnic Mănăștur, Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus, Ariniș, Borșa, dar și în alte localități deoarece este important pentru noi ca producătorii locali să aibă acces la piețe cât mai moderne și la standarde ridicate.”
Plantări de puieți la Ocolul Silvic Șomcuța Mare
Pe un șantier de împăduriri de la Ocolul Silvic Șomcuța Mare,...
Deschide