Având în vedere faptul că viteza, sub cele două forme: excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, constituie principala cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivel județean, pentru combaterea producerii unor astfel de evenimente, în acest week-end, polițiștii Serviciului Rutier au împânzit principalele artere ale județului Maramureș în baza unui plan de acțiune desfășurat în scopul depistării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.
Acțiunea s-a derulat pe D.N. 1C, pe rutele Baia Mare – Seini și Baia Mare -Buciumi, respectiv pe D.N. 18, pe ruta Sighetu Marmației – Moisei, în intervalul orar 13.00-17.00.
Polițiștii rutieri au controlat peste 170 de autovehicule, aplicând 114 sancţiuni contravenţionale, din care 88 pentru nerespectarea limitei legale de viteză. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 91.000 de lei.
Ca măsuri complementare, poliţiştii rutieri au reţinut 24 de permise de conducere, din care 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar un permis de conducere a fost reţinut pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare.
Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş vor mai executa astfel de acţiuni în perioada următoare la nivelul judeţului, astfel, recomandă tuturor participanţilor la trafic să acorde o atenţie sporită în trafic şi să respecte limita legală de viteză.
Băimăreancă arestată preventiv pentru tentativă la omor
La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii din Baia Mare au...
Deschide