Sâmbătă, în jurul orei 21.00, polițiștii din Seini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani din oraș ar fi fost înjunghiat de către soția sa, o femeie de 41 de ani, pe strada Castanilor.

Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 41 de ani care prezenta o plagă la nivelul abdomenului și o hemoragie abundentă.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că între cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan în interiorul locuinței, iar femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbat cu un cuțit de bucătărie în zona abdomenului.

Echipajul de ambulanță aflat la fața locului a transportat victima, aflată în stare de inconștiență, la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.

Față de femeia de 41 de ani a fost dispusă internarea la Spitalul din Sighetu Marmației.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul  Maramureș în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor raportat la infracțiunea de violență în familie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole