„Agricultorii si fermierii romani, bataia de joc a Ministerului Agriculturii”. Acesta este numele dat de catre senatorul de Maramures, Marius Sorin Bota, adresei depuse la Consiliul Concurentei. Acesta este si numele dat unei declaratii politice la Biroul Permanent, declaratie care va fi sustinuta si in plen, luni 17 octombrie, prin intermediul careia se face o prezentare a problemelor cu care se confrunta agricultorii, probleme care sunt ignorate sau chiar agravate de catre guvern.
„Declaratia face referire la doua aspecte esentiale, si anume seceta care a afectat in prima parte a acestei toamne Romania, si ajutorul de stat pentru motorina utilizata in agricultura. In ceea ce priveste seceta, senatorul Sorin Bota acuza ministerul agriculturii de a nu fi recunoscut existenta si magnitudinea secetei, a nu fi avertizat fermierii romani cu privire la conditiile meteo nefavorabile care au atras dupa sine pierderi financiare pentru agricultori, si a nu fi investit fonduri intr-un program care sa prevada un sistem de irigatii la nivel national.
Referitor la motorina cu acciza redusa de care pot beneficia agricultorii, senatorul atrage atentia asupra tratamentului discriminatoriu care ii lasa pe unii fara acest ajutor de stat, de care ar trebui sa se bucure; conform domniei sale, este profund nedrept ca celor care se infiinteaza in timpul anului curent sau la inceputul acestuia, sa li se refuze aceasta subventie, doar pe motiv ca ei nu au depus cerere prin care sa solicite ajutorul de stat, in luna decembrie a anului precedent, din considerente ca, la acea data, nu erau inca inregistrati ca actori economici in domeniul agricol.
Deoarece acesti fermieri pierd subventia pentru motorina pentru anul respectiv, domnul senator Bota considera ca HG nr. 408/2010 duce la concurenta neloiala, care nu poate avea decat efecte negative pentru piata pe care jucatorii economici din sectorul agricol activeaza”, spune senatorul Marius Sorin Ovidiu Bota.
Numai ca noi ne intrebam ce a facut senatorul de Maramures pentru agricultorii si fermierii din Colegiul pe care il reprezinta, in afara numai de faptul de a trimite adrese si a citi de pe foaie declaratii politice.
Rares Bogdan