CĂTĂLIN CHERECHEŞ: Peste 5 milioane de euro pentru modernizarea străzii Grănicerilor

Unul dintre proiectele de finanțare europeană care este demarat în acest an în cartierul Vasile Alecsandri din Baia Mare, vizează creșterea accesibilității urbane prin modernizarea străzii Grănicerilor. În contextul în care traficul greu va fi strămutat pe noua șosea de centură, o altă investiție care demarează în vara acestui an, cetățenii care locuiesc aici se vor putea bucura atât de liniște cât și de un carosabil, trotuare și alte amenajări moderne și puse la punct.

În acest moment, strada Grănicerilor se prezintă sub orice critică, fapt întreținut și de circulația mașinilor de mare tonaj, în lipsa unei centuri a municipiului Baia Mare. Primarul Cătălin Cherecheș a jucat un rol important în obținerea finanțări pentru această investiție, și tot el va rămâne în istoria locului ca primarul care a reușit să dezvolte în orașul nostru mult așteptata șosea de centură.

Strada Grănicerilor asigură legătura zonei de sud și vest a municipiului Baia Mare cu zona de est și ieșirea spre localitățile din estul și sud- estul municipiului, fiind considerată o stradă de categoria a II-a.

Alcătuită din patru benzi de circulație, câte două pe sens, pentru circulația auto și trotuare pe ambele sensuri pentru traficul pietonal, această arteră se află de ani de zile într-o permanentă degradare. Acest fapt a adus nemulțumiriconstante din partea băimărenilor care locuiesc aici, dar și a șoferilor care tranzitează zona. Partea caroasabilă este ocupată și de mașini parcate pe ambele sensuri, asta din cauza lipsei de parcări suficiente. Această problemă va dispărea odată cu implementarea proiectului de finanțare.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare
„Pe suprafețe considerabile betonul de ciment s-a exfoliat în ultimii ani și prezintă multe fisuri, iar dalele au fost tasate. Plombările făcute aici în fiecare primăvară a ultimilor ani sunt pe lângă costisitoare, neeficiente, și au dat la final o suprafață denivelată.

Aceste probleme vor fi însă de domeniul trecutului din acest an. Intrăm aici cu reabilitarea a tot ce înseamnă carosabil, trotuare, drumuri de acces, apoi vom trece la reamenajarea zonelor verzi, astfel încât la final strada Grănicerilor va deveni una dintre arterele cele mai bune din orașul nostru ”.

Grănicerilor va deveni din Cenușăreasa drumurilor băimărene, Albă ca Zăpada

Pe lângă problemele la nivelul carosabilului, bordurile de beton care încadrează îmbărăcămintea arterei sunt ciupite, sparte sau lipsă. Deplasarea mașinilor se face anevoios și cu viteză redusă, crescând timpul de tranzit. Din punct de vedere ecologic sgtrada cu îmbrăcăminte de beton de ciment și starea tehnică neconformă produce mult praf și zgomot într-o zonă de locuințe, investiția care va fi demarată în acest an venind să rezolve aceste istorice probleme.

Zona verde din aliniamentul stradal este distrusă din cauza circulației auto pe trotuar și aliniament, dar și a mașinilor parcate necorespunzător pe zona verde. Trotuarele prezintă porțiuni degradate complet, atât datorită circulației autovehiculelor pe trotuar, cât și datorită utilizării lor ca drum de acces la parcările din spatele blocurilor, respectiv pentru folosirea lor ca parcări improvizate.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare
„Lucrările de modernizare constă în recondiționarea canalizării pluviale pe toată lungimea străzii, ranforsarea sistemului rutier pe carosabil și realizarea unui nou sistem, pe zone, unde vor fi realizate parcări. Vom reabilita carosabilul și vom amenaja intersecțiile, vom trece la reamenajarea trotuarelor, vom realiza accesele la blocuri, dar și la străzile laterale.

Vom amenaja aici și o pistă pentru bicicliști, dar vom reamenaja și întreține și zonele verzi. Între trotuare și carosabil vom avea o porțiune de zonă verde unde vom pune gazon, dar vom planta și foarte mulți puieți de diverși arbori ornamentali pentru a da o față verde acestei zone„.

Primarul Cherecheș contribuie la creșterea valorii terenurilor și locuințelor din zonă: elimină Craica și modernizează cartierul

În urma implementării acestui proiect a cărei valoare ajunge la 5.069.062 de euro, va fi sporită capacitatea de circulație prin mărirea fluenței traficului și asigurarea unui anumit grad de confort pentru șoferi. Reducerea timpului de tranzit a arterei, reducerea consumului de benzină și a cheltuielilor cu întreținerea autovehiculelor, cu implicații pozitive pentru cei care utilizează această stradă, sunt alte vești bune.

În plus, dacă ne gândim și la celelalte proiecte care vor fi demarate în acest an în cartierul Vasile Alecsandri, putem anticipa că și valoare terenurilor și a locuințelor din această zonă va crește semnificativ. Dacă includem aici și istorica mutare a romilor de aici, și demolarea cocioabelor construite ilegal pe domeniul public, acțiune demarată de primarul Cătălin Cherecheș, atunci putem spune că un singur om a făcut într-un an cât n-au făcut alții în ultimii 20.

Adela Mureșan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole