Temperaturi de până la 26 grade Celsius aşteptate azi în Maramureş

Astăzi vremea va rămâne frumoasă. Cerul va fi variabil. Izolat, în zona de munte, vor cădea ploi sub formă de aversă care vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab, la moderat cu unele intensificări pe creste.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 26 grade Celsius, iar cele minime 10 grade şi 13 grade Celsius. La primele ore ale dimineţii termometrele arătau 13 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi 16 grade Celsius în Baia Mare.

În zilele următoare, este aşteptată o încălzire a vremii, cu temperaturi până la 32 grade Celsius. După data de 20 iulie, temperatura aerului se va menţine la valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, până în data de 22 iulie, cu temperaturi maxime de 29 grade Celsius. O scădere a valorilor termice se va produce pe data de 23 iulie, de până la 12 grade Celsius urmată de o nouă creştere până în data de 25 iulie, după care, până la sfârşitul lunii, variaţiile regimului termic vor fi nesemnificative, tendinţa fiind totuşi în uşoară scădere.

Precipitaţiile sub formă de ploaie vor fi, până în data de 22 iulie, izolate, de scurtă durată şi slabe cantitativ, însă după aceea probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice pe arii extinse va creşte.

La finalul acestei luni vremea va redeveni călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, cu probabilitate până la data de 17 iulie. Pe arii restrânse, aversele pot fi importante cantitativ.

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost în uşoară scădere. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de acumulare al lacului este de 90%.

La această oră se înregistrează 17 grade Celsius la Seini, Tăuţii Măgherăuş, Şomcuta Mare şi Săcălăşeni, 16 grade Celsius la Ocna Şugatag, 15 grade Celsius în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, 13 grade Celsius la Tg. Lăpuş şi Săpânţa, 14 grade Celsius la Ulmeni, 12 grade Celsius la Dragomireşti, Săliştea de Sus, Baia Sprie şi Băiuţ, respectiv 11 grade Celsius la Borşa, Vişeu de Sus, Moisei, Cavnic şi Groşii Ţibleşului.

Cea mai scăzută valoare de temperatură înregistrată a avut valoarea de 6 grade Celsius, la Vf. Iezer.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole