Hoţi de mici: Trei minori au devastat un spaţiu pentru a sustrage fier vechi şi cupru

Miercuri, 25 iulie, în jurul orei 14.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Baia Mare ce se afla în patrulare a surprins în flagrant trei minori, cu vârste cuprinse între 13 – 16 ani, care încercau să sustragă fieri vechi şi cupru.

Minorii au intrat prin efracţie într-un spaţiu temporar nefolosit al unei societăţi comerciale, situat pe b-dul Republicii din Baia Mare de unde au smuls din pereţi ţevile şi caloriferele instalaţiei de încălzire, cu intenţia de a le sustrage şi valorifica ulterior.

Suspecţii au fost opriţi la timp şi identificaţi de către poliţişti, în persoana lui Iosif N., de 15 ani, Adrian M., de 16 ani şi Ionel H., de 13 ani, toţi cu domiciliul în Baia Mare. În prezent, poliţiştii efectuează cercetări faţă de cei trei, aflaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole