Veşti bune pentru cei care iubesc călătoria cu trenul. CFR Călători anunţă că, începând cu data de 10 septembrie au fost introduse noi oferte tarifare prin care se acordă reduceri între 30% şi 50 % din tariful integral de călătorie, la trenuri InterRegio cls. 1 şi cls. 2, ce au ca staţie de plecare şi destinaţie, rute de pe următoarele secţii:
Satu Mare – Cluj Napoca şi retur (IR 1746 şi 1745) – 50% reducere
Satu Mare – Oradea (IR 1742 şi IR 1741) – 40% reducere
Baia Mare – Dej Călători (IR 1642 şi IR 1641) – 40% reducere
Oradea –Cluj Napoca (IR 1936 şi IR 1938) – 30% reducere
Cluj Napoca – Târgu Mureş (IR 368 şi IR 369) – 45% reducere la cls. 1 şi 50% reducere la cls. 2
„Posesorii de abonamente de călătorie valabile la tren Regio pot călători fără plata diferenţelor tarifare la trenurile InterRegio şi pe secţiile menţionate, cât şi cu trenurile internaţionale IR 363, IR 365 şi IR 367/368 respectiv IR 362, IR 364 şi IR 366/369 pe rute cuprinse între staţiile Oradea – Cluj Napoca şi retur.
Pentru călătoria cu loc rezervat la trenurile Interregio menţionate, tariful de rezervare a locului* se achită integral. În cazul posesorilor de abonamente valabile la tren Regio, pentru călătoria cu loc rezervat se achită integral şi diferenţa tarifară. Această ofertă este valabilă în actualul Mers de tren 2011/2012 – până la data de 8 decembrie 2012”, au anunţat oficialii CFR.
Totodată, CFR Călători a lansat în data de 10 septembrie “Biletul de Grup” destinat grupurilor organizate, din cel puţin 20 de persoane, ce oferă reduceri intre 25% şi 35% din tariful trenurilor Regio sau InterRegio, la clasa a 2-a. Pentru călătoria la vagon de dormit reducerea se acordă numai în zilele de sâmbătă.
Grupurile formate din 20 de persoane beneficiază de o reducere de 25%, iar pentru fiecare 5 persoane în plus, reducerea acordată creşte cu 2 procente, până la un procent de maxim 35%. Reducerile se acordă tuturor membrilor grupului şi nu se cumulează cu alte reduceri, iar tariful de rezervare a locului* se achită integral pentru fiecare membru al grupului. „Biletul în Grup” poate fi procurat de la staţiile şi agenţiile de voiaj CFR.
Tariful de rezervare a locului = 3,3lei.