Adrian P. de 37 de ani, din comuna Lăpuş a condus, ieri, un microbus pe DJ 109 din localitate. Băut fiind – având o alcoolemie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat – a acroşat o autospecială din dotarea poliţiei ce era staţionată în afara părţii carosabile şi în care se afla un echipaj de poliţie ce efectua controlul traficului rutier.
De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest şi agentul de poliţie ce se afla la volanul autospeciale şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Adrian P. a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În urma impactului nu a fost rănită vreo persoană însă autospeciala poliţiei a suferit avarii. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor lua măsuri.