Vremea s-a încălzit ieri faţă de intervalul precedent. Cerul a fost temporar noros. În cursul zilei, pe arii extinse au căzut ploi cu caracter de aversă însoţite şi de descărcari electrice. La munte precipitaţiile au fost sub formă ninsoare. Cantitatea maximă de apă rezultată ca urmare a precipitaţiilor a fost de 12,5 l/mp, la Cavnic. Vântul a suflat slab la moderat, însă a prezentat intensificări temporare, în cursul zilei, de până la 54 km/h, în Baia Mare. Stratul de zăpadă avea valoarea maximă de 43 cm, la Vf. Iezer.
Meteorologii apreciază că astăzi vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Izolat va ploua, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montana înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 12 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius. Izolat dimineaţa vor fi condiţii de brumă.
Mâine vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi noros. Pe arii extinse vor cădea ploi care în cursul nopţii se vor transforma în lapovita şi ninsoare. În zona montană vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 13 grade Celsius, iar cele minime între -1 grad Celsius şi 2 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Pentru ziua de vineri, meteorologii au prognozat că vremea se va răci faţă de zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, iar cele minime între -9 şi -6 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă. Noaptea se va semnala brumă şi îngheţ la sol.
Sâmbătă vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil. Izolat, în prima parte a zilei va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificari temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade Celsius şi 1 grad Celsius, iar cele minime între -12 şi -8 grade Celsius. Noaptea se va semnala brumă şi îngheţ la sol.