Şoferi beţi la volan „pescuiţi” de poliţişti pe drumurile din judeţ

În noaptea de 26/27 martie a.c., pe DJ 184A, localitatea Chechiş, a fost oprit un autoturism condus de Ioan M. de 38 de ani din localitate. El a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Mihai B. de 41 de ani din comuna Remeţi, azi noapte, la ora 02.25, a condus un autoturism pe DN 19 din localitatea de domiciliu. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că se afla sub influenţa alcoolului (0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat). Şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală.

La Borşa, ieri, pe DN 18, strada Victoriei, poliţiştii au depistat în trafic un autoturism care a fost înregistrat cu aparatura radar circulând cu viteză peste limita legală. Bărbatul de la volan, Adrian M. de 29 de ani din Borşa, a prezentat poliţiştilor documentele autoturismului şi permisul de conducere eliberat de autorităţile britanice. Întrucât permisul prezenta suspiciune de contrafacere, poliţiştii l-au reţinut în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi uz de fals.

Un echipaj de poliţie a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui moped ce se deplasa azi noapte pe DJ 186, localitatea Şieu. Conducătorul acestuia şi-a continuat deplasarea, a oprit după aproximativ 500 de metri şi a fugit. La faţa locului a rămas pasagera pe locul din spate, Adriana Ş. de 19 ani din Rozavlea. La scurt timp, conducătorul mopedului a fost identificat de poliţişti în persoana lui Găvrilă T. de 19 ani, tot din Rozavlea. El a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.12 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere astfel că pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole