ACŢIUNI PENTRU COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE în Maramureş şi nu numai. În zilele de 26 şi 27 aprilie a.c., la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., vor fi organizate acţiuni preventive pentru combaterea excesului de viteză, în 9 judeţe şi pe Autostrăzile Transilvania şi Vest.
Astfel, în această perioadă, în intervalul orar 07.00 – 18.00, poliţiştii Serviciilor Rutiere din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Arad, Bihor, Caraş Severin,
Cluj, Timiş, Hunedoara, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare, precum şi Birourile de Poliţie pentru Autostrăzile Transilvania şi Vest, vor desfăşura acţiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, se vor folosi toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aparatele radar, amplasate în sistem cascadă.