Sâmbătă, 11 mai la ora 14.20, Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare a fost sesizat de către angajata unei staţii de carburanţi din localitate, cu privire la faptul că, la casa de marcat a staţiei a fost reţinut un tânăr, conducătorul unui scuter, care a fost recunoscut că în zilele de 2, 6 si 9 mai a alimentat cu combustibil acelaşi scuter, şi a plecat fără să achite contravaloarea acestuia.
Suspectul a fost identificat în persoana unui minor de 14 ani din Baia Mare şi totodată s-a constatat faptul că acesta a condus scuterul fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie.
Zece infracţiuni rutiere au fost constatate în acest week-end de poliţiştii maramureşeni
În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţişti pentru combaterea abaterilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice din judeţ, au fost depistaţi în trafic trei minori şi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani care au comis infracţiuni rutiere. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere este infracţiunea pentru care sunt cercetate şase persoane, în toate cazurile fiind vorba despre mopedişti. Pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sunt cercetate alte trei persoane, în timp ce un bărbat de 65 de ani este cercetat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.Acţiunile poliţiştilor desfăşurate în weekend pentru prevenirea producerii de accidente rutiere s-au soldat cu reţinerea în vederea suspendării a 23 de permise de conducere, din care 10 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu noile prevederi legale, mopedele sunt considerate autovehicule iar pentru conducerea lor pe drumurile publice este necesar un permis de conducere din categoria „AM”. Permisul de conducere categoria AM poate fi obţinut de persoanele cu vârsta de peste 16 ani, după susţinerea unei probe teoretice şi a uneia practice. Permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile şi pentru categoria AM, specifică mopedelor. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie infracţiune la regimul circulaţiei rutiere şi se sancţionează conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, republicată.