Accident rutier pe DN1C, între localităţile Recea şi Lăpuşel. O femeie a decedat

Ieri, la ora 12.00, pe D.N. 1C, între localităţile Recea şi Lăpuşel, în timp ce Augustin S., de 54 ani, din Satulung, conducea un autoturism din direcţia Baia Mare înspre Dej, în momentul în care efectuează manevra de depăşire a unui autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, intră în coliziune frontală cu o maşină care circula din sens opus, după care acroşează şi autovehiculul depăşit, proiectându-l în afara părţii carosabile.

În urma accidentului rutier conducătorul autoturismului lovit frontal, Mihai B. de 68 de ani din sat Lăpuşel, comuna Recea şi pasagera de pe locul dreapta faţă în acelaşi autoturism, Lucica B. de 65 de ani, din aceeaşi localitate, au fost grav răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma complicaţiilor medicale survenite, femeia a decedat în cursul serii.

În acelaşi accident a suferit leziuni corporale şi Eudochia B., de 68 de ani, din sat Pribileşti, comuna Satulung, pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturismul depăşit de Augustin S.
În momentul producerii accidentului niciunul din conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsurile legale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole