În cazul ROMALTYN Baia Mare „măcelul” abia de-acum începe!

Se părea că lucrurile s-ar cam fi lămurit în privinţa situaţiei de facto a uzinei Romaltyn Mining din Baia Mare. Aparent! Adică, primarul şi consilierii municipali au zis oficial „pas”, clar şi răspicat, astfel că uzina nu poate, deocamdată, să-şi înceapă activitatea pe teritoriul municipiului. Însă lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple…

Oficial, din punctul de vedere al administraţiei băimărene chestiunea a fost pusă pe tapet şi rezolvată scurt şi sec încă din şedinţa CL Baia Mare din 12 aprilie a.c., prin propunerea primarului Cătălin Cherecheş şi, respectiv, prin adoptarea HCL 120/2013. Fără să intru în detalii, lucrurile se pot rezuma simplist cam aşa: fără niciun fel de noi activităţi industriale în zonele rezidenţiale din municipiu şi, în consecinţă, uzina metalurgică Romaltyn (care este situată chiar pe teritoriul administrativ al municipiului!) nu-şi mai poate începe activitatea! Cu alte cuvinte, noii proprietari ori îşi fac uzina pachet şi-o mută în afara oraşului, ori o demontează fain-frumos şi pleacă cu totul spre alte zări, ori – dacă le dă mâna – lasă aici toate echipamentele şi utilajele, dar ei renunţă şi tot pleacă definitiv?! Sigur că a treia variantă este doar o glumă, e evident că numai primele două variante sunt posibile. Dar care anume e şi posibilă, şi probabilă, dar şi realistă? Poate cea cu mutatul uzinei în afara municipiului? Mda, poate, multă lume e de această părere, dar oare proprietarii uzinei măcar iau în calcul această variantă? Oare cheltuielile nu ar fi mult prea mari? – zicea recent Ion Sturza că ar fi nevoie de vreo 80 milioane dolari pentru asta (aşa spunea ex-premierul moldovean „apropitar” şi doritor de aur, doar că eu am aflat că ar fi suficientă o sumă mult mai mică). În acest context, chiar zilele trecute un site local de presă a aruncat pe piaţă zvonul cum că exact pe ideea mutării uzinei s-ar fi concentrat în ultimele săptămâni cei de la Romaltyn. Oare? Tot ce se poate, însă eu mă cam îndoiesc! Am aflat cu puţin timp în urmă că lucrurile stau cu totul altfel; adică nici poveste privind mutarea, ci aproape sigur că, dacă administraţia băimăreană rămâne fermă pe poziţia „Nu în Baia Mare”, atunci în curând va urma o acţiune în judecată! Fiindcă sursele mele mi-au spus clar şi limpede: nici vorbă de mutarea uzinei, varianta asta iese din discuţie! Din n motive economice, juridice, dar nu numai. Apropo, la finele lunii iunie tocmai a apărut un nou element important care nu doar că nu clarifică chestiunea, ci o complică şi mai rău: Hotărârea de Guvern (HG) 437 din 3 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 4 iunie 2013, HG prin care, nota bene, s-ar fi aprobat licenţa de concesiune nr. 1/1998 (!!!) pentru exploatarea reziduurilor miniere din iazurile de decantare Săsar (Meda) şi Flotaţia Centrală! Evident că la nivelul anului 1998 era vorba de fosta societate Aurul S.A. şi ANRM. Foarte tare vechea-noua găselniţă via Bucureşti, nu-i aşa? Una peste alta, CL Baia Mare şi Primăria Baia Mare au fost informate oficial despre acest lucru pe 26 iunie a.c., dar atât. Edilii pare-se că totuşi nu cedează, lucrurile sunt din nou analizate şi întoarse pe toate feţele – probabil intră acum în discuţie, susţin unii, şi nişte prevederi din controversata Lege a Minelor. Mai vedem. Deci, cum spuneam în titlu, „distracţia” de-abia acum începe cu adevărat! Iar asta se va întâmpla fie că uzina va fi mutată, fie că nu şi-atunci cu siguranţă vom asista la un proces de toată frumuseţea… caz în care – şi-am mai subliniat asta de multe ori – tare multe amănunte de culise vor mai ieşi la lumină (din fericire pentru unii, dar şi spre disperarea altora)!

Aşadar, acum mingea este din nou în terenul administraţiei publice băimărene. Care, după cum decurg ostilităţile, dă de-nţeles că nu va ceda! Sau cel puţin nu va ceda cu una, cu două, doar aşa, doar fiindcă mai scot câte-o „carte” din mânecă cei de la Romaltyn, însă interesant că numai din două-n două luni (sic!), după ce probabil se mai încheie câte-o rundă neoficială de tratative discrete pe-aici prin Maramureş ori, probabil, prin Bucureşti?! Despre chichiţele astea de şi din culise voi povesti şi-n următorul editorial, dar până una, alta, vreau să clarific aici un aspect privind poziţia subsemnatului faţă de cazul Romaltyn. Ca ziarist, scriu despre acest subiect încă de prin 1995 şi-am încercat în general să prezint numai informaţiile necesare opiniei publice, mai puţin să-mi exprim părerea în calitate de localnic. Dar, în contextul în care an de an vedeam, aflam şi publicam despre cazul Aurul (până în anul 2000), apoi despre Transgold, evident că am început să înţeleg ce şi de ce se întîmpla foarte ciudat, în paralel, şi cu fosta uzină metalurgică Phoenix Baia Mare, cu fosta uzină Romplumb, cu fosta companie minieră naţională REMIN (pusă pe butuci în 2007) ş.a.m.d. Dar în calitate de cetăţean băimărean am fost cel puţin din anul 2000 încoace – şi nu e niciun secret – unul dintre contestatarii afacerii Aurul-Transgold-Romaltyn! Şi nu doar de dragul contestării, nu numai pe chestiunea „gata cu cianura în Baia Mare”, nota bene, ci explicând public tot ce-am aflat despre culisele afacerii din întreg sectorul miniero-metalurgic din zonă, despre grupurile de interese private care trăgeau şi trag sfori în domeniu (din Baia Mare până-n Bucureşti şi-n afara ţării!). Am tot spus cum în 1995 povestea „AURUL” a început tot cu o HG, tot cu acordul şi complicitatea autorităţilor locale de-atunci, aşa s-a putut construi uzina Aurul taman pe teritoriul municipiului Baia Mare! De aceea susţin fără rezerve şi fără ocolişuri, ca băimărean, ca ziarist, cum doriţi dvs., că locul acestei uzine nu este în Baia Mare!!! O vrea (uzina) primarul din Baia Sprie? S-o ia! Sau primarul din Recea? S-o ia el, că tot are deja pe cap şi faimosul iaz de decantare din Bozânta! Treaba lor! – şi spun asta doar cu ironie şi doar ca locuitor al Băii Mari. Însă în calitate de ziarist sunt nevoit să privesc şi să analizez lucrurile din mult, mult mai multe puncte de vedere… ceea ce voi face în următorul meu articol. În care mă voi opri şi asupra interesantelor schimbări recente din conducerea Romaltyn Mining – de exemplu cum a plecat brusc fostul director executiv Nicolae Trifa, locul său fiind luat de Mircia Bizo (!), şi asupra faptului că firma Romaltyn (uzina?) are sau n-are un fel de purtător de cuvânt, şi asupra modului în care unele instituţii media maramureşene au fost ba pro, ba contra Romaltyn, în funcţie numai şi numai de interesele unora din patronatul local media şi/sau de deciziile luate de autorităţile locale ş.a.m.d. V-am spus în titlu, să nu-şi imagineze cineva că cei de la Romaltyn stau fix cu mâinile încrucişate, că actualii edili băimăreni n-ar şti ce-ar putea urma sau că, nota bene, unii dintre foştii edili ai Băii Mari (da’ şi unii „foşti” la nivel de judeţ!) chiar stau foarte liniştiţi şi mulţumiţi de ceea ce de fapt tocmai ei au creat/favorizat, în mod direct ori indirect, cu ani buni în urmă…
Peter CZOMPA