Țigări de contrabandă descoperite în mașina unor băimăreni de polițiștii de frontieră sătmăreni

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, ascunse în bord unei maşini și între caroseria și capitonajul mașinii 378 pachete de țigări de proveniență ucraineană. Șoferul și pasagera sunt cercetați pentru contrabandă și evaziune fiscală.

Azi-noapte, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare împreună cu inspectorii vamali din cadrul DJAOV Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană în zona de compenteţă.

Puțin după miezul nopții, în localitatea Turulung, oamenii legii au oprit pentru control un autovehicul marca Mercedes Vito, înmatriculat în Maramureș. Mașina era condusă de Dan Vasile M., în vârstă de 39 de ani, din Baia Mare, iar împreună cu el călătorea și soția acestuia, Floare M., în vârstă de 38 de ani.

Existând suspiciuni că în mașină s-ar afla țigări, autovehiculul și persoanele au fost conduse la sediul STPF Satu Mare unde, în urma unui control amănunțit, au fost descoperite 378 pachete de țigări. Marfa, de proveniență ucraineană, în valoare de 1.663 lei, era ascunsă în bord și între caroseria și capitonajul mașinii.

Țigările și mașina – în valoare de aproximativ 52.800 lei – au fost reținute de polițiștii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Cei doi băimăreni sunt cercetați acum pentru contrabandă și evaziune fiscală.

 

 

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole