Un borşean a murit electrocutat în timp ce efecuta lucrări neautorizate la reţeaua electrică

Ieri, la ora 16.34, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat a fost electrocutat în timp ce efectua lucrări la reţeaua electrică, la domiciliul său.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care din primele verificări a constatat că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, s-a urcat pe un stâlp din lemn din apropierea locuinţei, care susţinea doi conductori de energie electrică, unde a încercat să efectueze o manevră de întindere a celor doi conductori şi, datorită neatenţiei, a fost electrocutat.

Cel în cauză nu era autorizat pentru efectuarea acestei operaţiuni şi nici nu a solicitat lucrători de specialitate din cadrul RENEL.

La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj al ambulanţei, iar după măsuri de acordare a primului ajutor s-a declarat decesul. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului orăşenesc Borşa în vederea efectuării necropsiei.

foto: realitatea.net

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole