Agentia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui TĂMÂIAN MARIA. Aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 iulie 2008 – 18 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Cicârlău, Jud. Maramureș, și funcția de consilier personal al Primarului Comunei Cicârlău.
Astfel, TĂMÂIAN MARIA nu a respectat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local […] incompatibilă cu calitatea de […] angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.