Accident rutier în Vișeu de Sus

Ieri, 30 ianuarie a.c., la ora 17.05, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Dragoș Vodă din oraș.

         Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 51 de ani din Borșa, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare către localitatea Leordina, a surprins și accidentat un tânăr de 17 de ani, care se afla în calitate de pieton, angajat în traversarea străzii. După producerea impactului, conducătorul autoturismului ar fi oprit, iar după o discuție avută cu minorul de 17 ani, ambii au părăsit locul producerii incidentului.

         Ulterior, minorul a apelat telefonic polițiștii din Vișeu de Sus, solicitând deplasarea acestuia la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

         În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuvințarea polițiștilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole