Ieri, un sighetean în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Gheorghe Doja din municipiu. În momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată, situată la intersecţia cu strada Avram Iancu, a surprins şi accidentat grav un tânăr în vârstă de 24 de ani din Sighetu Marmaţiei care traversa strada regulamentar. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei şi a fost identificat ulterior de poliţişti. Victima a fost transportată la spital unde a rămas internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La Vişeu de Sus un alt pieton a fost accidentat pe trecerea pentru pietoni. În timp ce o femeie în vârstă de 46 de ani a condus pe strada 22 Decembrie un autoturism, a surprins şi accidentat o tânără în vârstă de 18 ani din Vişeu de Sus care era angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni. Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest iar poliţiştii au constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor, în funcţie de cele constatate, vor propune măsuri.