Accidente în Borșa și Sighetu Marmației

Sâmbătă, 9 martie, Poliţia Borşa a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că pe strada Floare de Colţ din oraş a avut loc un accident de circulaţie.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un conducător auto de 56 de ani a pătruns în intersecția străzilor Rodnei cu Floare de Colţ, efectuând un viraj la stânga fără a se asigura suficient şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
Bărbatul a suferit leziuni uşoare. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, fiindu-le prelevate şi mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Ieri, 10 martie, puţin după ora 19.00, pe strada Bogdan Vodă din municipiul Sighetu Marmației, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. O minoră în vârstă de 15 ani, care se afla angajată în alergare în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul unei pizzerii, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de o femeie de 42 de ani din Vadu Izei.
În urma impactului minora a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei, ulterior fiind transferată la Spitalul Județean din Baia Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole