Accidente de circulație produse ieri în Baia Mare, Lăpușel și Tisa

Ieri, în jurul orei 06.30, polițiștii din Sarasău au fost sesizați prin Apelul Unic de Urgență că pe DN 18, în localitatea Tisa, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victimă.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, o tânără de 25 de ani, din comuna Rona de Sus, care se deplasa cu un autoturism dinspre localitatea de domiciliu spre Sighetu Marmației, a pierdut controlul volanului și a acroșat un pod de pe partea stângă a drumului național.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale și a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipiului Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferița nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Tot în 16 februarie a.c., pe DN 1C din localitatea Lăpușel a avut loc un eveniment rutier în urma căruia două persoane au fost rănite.

Accidentul a fost provocat de un bărbat de 64 de ani din județul Tulcea. Acesta a condus o autoutilitară dinspre Satulung spre Recea și când a ajuns la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu DC 68, nu a acordat prioritate și a accidentat două persoane. Victimele, o femeie de 31 de ani și un copil de 10 ani din Lăpușel, au fost transportate la spital unde femeia a rămas internată.

În momentul producerii accidentului, șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La Baia Mare, pe strada Vasile Lucaciu a avut loc ieri un alt eveniment rutier. Un bărbat de 49 de ani din satul Strâmbu Băiuț a traversat strada regulamentar iar în momentul în care a pășit pe bordură pentru a urca pe trotuar s-a dezechilibrat, a căzut și a fost acroșat cu oglinda de o autoutilitară. El a fost transportat la spital unde a rămas internat.

Atât pietonul cât și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În toate aceste cazuri polițiștii continuă cercetările și la finalizarea lor vor propune măsuri.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole