ACL mai pierde din aleșii locali în favoarea PSD!

Transferurile politicienilor din Maramureș se țin lanț. După ce mai mulți lideri PP-DD au trecut la UNPR, a venit rândul celor din ACL respectiv (PNL și PD-L) să accepte strămutarea lor în PSD după mai multe negocieri cu aceștia. Și asta, grație Ordonanței care permite aleșilor locali să renunțe la partidul pe listele căruia au primit funcții. Astfel, un număr de 19 aleşi locali, respectiv primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni s-au înscris în Partidul Social Democrat (PSD) Maramureș.
Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, contactat telefonic, a declarat pentru Transilvania-tv.ro, că majoritatea celor care au ales să se alăture social-democraţilor provin din PD-L şi PNL. ”Doi primari, cinci viceprimari, un consilier județean și restul consilieri locali. Au trecut săptămâna trecută, toți cei care și-au făcut documentele în ordine și în concordață cu Ordonanța 55/2014; ei au semnat adeziunile, hotărârea de primire a lor în partid a fost adoptată de BPJ sau de către birourile organizațiilor locale și astăzi i-am putut anunța public, ca fiind intenție și mecanism final de înscriere în PSD. Procedurile au fost făcute înainte” a precizat Zetea.
Liderul social – democraților maramureșeni, a apreciat că aleşii locali au decis să facă pasul spre PSD, convinşi fiind de faptul că o mare parte dintre proiectele comunităţilor locale, pot fi realizate într-o formulă politic – administrativă în folosul cetăţenilor. ”O parte dintre noii colegi revin în partid după perioadă de timp în alte organizaţii politice”, a mai spus Gabriel Zetea.

Andreea POCOL

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole