Acţiuni pe linie silvică, desfășurate în județul Maramureș

Poliţiştii maramureşeni au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul silvic. În urma activităţilor desfăşurate au fost confiscaţi peste 43 m.c. lemn şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 30 000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Ordine Public – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Maramureş, au efectuat la finalul săptămânii trecute controale la societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea, depozitarea şi prelucrarea materialelor lemnoase. În urma verificărilor efectuate la sediul unei societăţi comerciale din Petrova, poliţiştii au constatat mai multe nereguli ce au fost sancţionate cu amendă în valoare de 25 000 de lei. De asemenea poliţiştii au dispus confiscarea a peste 35 mc lemn lucru răşinos şi fag, în valoare de peste 5 500 de lei.
Şi poliţiştii din Suciu de Sus, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Târgu Lăpuş, au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Cupşeni ce are ca obiect de activitate debitarea şi prelucrarea materialului lemnos. Administratorul societăţii, care a prezentat un aviz de însoţire întocmit fără respectarea prevederilor legale, a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 5 000 de lei iar materialul lemnos, 8.55 m.c., a fost confiscat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole