Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş, Serviciului Public Salvamont Maramureş, a demarat vineri, 12 decembrie a.c., cu o activitate preventiv-educativă a copiilor rromi la Şcoala Generală din Ponorâta.
Scopul activităţilor este de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi de sensibilizare a turiştilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.
Personalul din Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş a prezentat aspecte referitoare la atribuțiile Jandarmeriei Montane, reguli ce trebuie respectate pe munte, reguli de protejare a mediului înconjurător, precum şi prevenirea consumului de tutun şi alcool în perimetrul instituţiilor de învăţământ, prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, combaterea violenţei juvenile în rândul elevilor.
În urma activităţilor interactive, copiii merituoşi care au urmărit cu atenţie şi au răspuns corect la întrebările adresate, au fost premiaţi de către jandarmi cu produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!”.
VIDEO: PLANTELE DE AFIN LA ÎNDEMÂNA ORICUI – Puieții obținuți în laborator sunt viguroși și garantați pentru plantare
O plantatie de afin mică, medie sau mare poate fi realizată...
Deschide