Jandarmii din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei, au desfăşurat ieri, activităţi preventiv-educative cu peste 100 de elevi ai claselor a IX-a, din două unităţi de învăţământ liceal situate în municipiul Sighetu Marmaţiei.
În baza planului comun de acţiune încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, având ca scop activitatea de prevenire a faptelor antisociale în rândul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru, jandarmii sigheteni au desfăşurat la Liceul Tehnologic Marmaţia şi la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei, activităţi preventiv-educative care au avut drept scop creşterea gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ.
Jandarmii le-au prezentat aspecte de interes elevilor, respectiv: misiunile Jandarmeriei, prevenirea faptelor cu violenţă în şcoli, efectele anturajului care favorizează un comportament deviant şi efectele negative ale consumului de droguri şi alcool în rândul tinerilor. De asemenea, elevii au purtat o discuţie liberă cu jandarmii specializaţi în prevenirea şi combaterea criminalităţii, în scopul promovării unui comportament civic.