Dezbateri, workshop-uri și concerte. Sunt numai câteva dintre activitățile pregătite de cei de la Parlamentul European pentru cei peste 1500 de tineri europeni care sunt așteptați să ia parte incepand de astazi la un eveniment dedicat voluntariatului. Toate activitatile se vor desfășura între 7 și 11 septembrie în incinta Parlamentului și pe esplanada din fața acestuia.
La festivitățile de deschidere de astazi au participat vicepreședinți ai Parlamentului, eurodeputați precum și prințesa Mathilde a Belgiei.
„Doar unul din patru europeni este implicat în activități de voluntariat. Pentru a da un impuls activităților cuprinse în cadrul Anului european al voluntariatului, Parlamentul pregătește o serie de evenimente săptămâna aceasta. Va fi celebrată astfel munca tinerilor voluntari și nu numai. La eveniment vor participa, de asemenea, eurodeputați și reprezentanți ai familiei regale.
Vicepreședintele Parlamentului, eurodeputatul italian Gianni Pittella de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, spune că „oamenii decid să se implice în activități de voluntariat din foarte multe motive: pentru a ajuta la construirea unei comunități, pentru a înțelege ceea ce înseamnă a oferi din timpul tău altuia, pentru a lua inițiativă în implementarea unui proiect, și nu în ultimul rând, pentru a petrece timp cu alți voluntari.
Voluntariatul este, de asemenea, o modalitate importantă pentru a valorifica angajamentul oamenilor pentru obținerea unor rezultate importante’, se arata pe europarl.europa.eu.
Gianni Pittella a mai declarat, tot cu aceasta ocazie ca „organizarea acestui eveniment în incinta Parlamentului reprezintă un impuls pentru Anul european al voluntariatului. „Le permite eurodeputaților să interacționeze direct cu tineri voluntari în cadrul unei discuții politice despre viziunea lor asupra Europei și asupra voluntariatului,” spune vicepreședintele Parlamentului”.
Pe de alta parte, eurodeputatul Katarina Nevedalova din Slovacia, in acelasi timp vicepresedinta organizatiei European Youth Forum, considera ca „Tinerii ar trebui să se implice în activități de voluntariat pentru că asta le deschide noi orizonturi. Când este cel mai bun moment, dacă nu acum? Încă mai cred că o singură persoană poate schimba lumea, și acea persoană este un voluntar. Voluntarii împărtășesc timpul lor liber cu alții și schimbă lucrurile în mai bine. Merită mulțumirile noastre,”.
Rares Bogdan
foto: europarl.europa.eu