Afgan depistat de polițiștii de frontieră în Săpânța

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, județul Maramureș, au depistat ieri, în jurul orei 22.00, pe direcția localității Săpânța, un tânăr, cetățean străin, care se îndrepta de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Deoarece persoana în cauză nu-și justifica prezența în zonă, aceasta a fost condusă la sediul sectorului, unde s-a constatat că este cetățean din Afganistan, în vârstă de 16 ani.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole