Amenajarea locului de joacă din Parcul Municipal băimărean, pe ultima sută de metri

În prezent se lucrează la locul de joacă situat în Parcul Regina Maria, cu o suprafață de 1150 metri pătraţi. Incinta acestui loc de joacă este împărțită pe trei grupe de vârstă. O zonă adresată adolescenților, care cuprinde o piramidă de cățărare și 4 elemente aerodinamice: un aeroskate, un balansoar metalic rotativ, o rotativă specială și un aparat rotativ pentru două persoane. O zonă adresată școlarilor, pe care sunt amplasate două complexuri de dimensiuni mari la care au acces simultan un număr de 80 copii.

În jurul acestor complexuri sunt montate mai multe figurine pe arc pentru 1 și 2 persoane, 6 leagăne duble, un panou ludic, o rotativă cu cadru. În total, în incinta acestei zone se pot juca simultan peste 100 copii. O altă zonă se adresează preșcolarilor, iar aici au fost amplasate 2 complexuri de joacă potrivite vârstei lor, precum și elemente cu arc. În total, în incinta acestei zone se pot juca simultan 35 copii. Cele trei zone destinate diferitelor grupe de vârstă sunt unite între ele de alei pietonale. Întreaga suprafață a locului de joacă de 1150 mp va fi acoperită de covor de cauciuc cu decoruri specifice vârstei.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

„A fost o dorinţă a mea de a reabilita acest loc de joacă, de a-l dezvolta ca suprafaţă, dar şi ca atractivitate. Am vrut să creem tot ceea ce înseamnă condiţii de distracţie aici, elemente de joacă moderne şi civilizate, pentru toate categoriile de vârstă. Am turnat straturi de cauciuc pe suprafeţe, pentru siguranţa copiilor şi liniştea părinţilor. O parte din locul de joacă a fost finalizat deja, iar o altă parte se află în curs de finalizare. Cred că acest loc de joacă amenajat în Parcul Municipal Regina Maria este un exemplu pentru a arăta că vrem calitate în tot ceea ce înseamnă execuţie. Era prevăzut să terminăm această lucrare mult mai devreme, dar lucrările se derulează pe măsură ce putem aloca banii necesari de la bugetul local, dar am încrederea că în aproximativ o săptămână îl vom putea recepţiona”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole