Urmare a intervenţiei prefectului judeţului Maramureş Anton Rohian la ministrul delegat din Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură, în 2014 ar putea fi efectuate lucrari de amenajare a raului Iza în localitatea Bârsana. In scrisoarea înaintată Ministerului, prefectul Anton Rohian a solicitat includerea în Studiul de Fezabilitate ce se realizeaza pe râul Iza şi afluenţi pe sectorul Vadu Izei- confluenţă râu Tisa, a amenajării râului Iza în localitatea Bârsana şi contruirea unui pod.
În adresa venită astăzi, 11.11.2014 la Prefectura Maramureş, d-na ministru delegat Ana Lucia Varga subliniază că „în urma analizei efectuate de Administraţia Bazinală de Apă Someş – Tisa, s-a propus întocmirea unei noi Note de Fundamentare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, care să cuprinda lucrări de amenajare a râului Iza în localitatea Bârsana. Avand în vedere că sunt puse în pericol un număr important de gospodării din această localitate, vom avea în vedere cuprinderea cu prioritate în Lista obiectivelor de investiţii pe 2014, capitol Cheltuieli cu proiectare, elaborarea acestui Studiu de Fezabilitate.”
Construirea unui pod în zona este necesar, mai multe familii fiind izolate în acest moment. In ultima perioaăa, prefectul Anton Rohian s-a deplasat în repetate rânduri la faţa locului, unde, alături de autorităţile locale şi reprezentanţii instituţiilor abilitate s-a încercat găsirea unor soluţii în vederea construirii unui pod peste râul Iza, pornind de la identificarea locaţiei pentru acest obiectiv.
Podul ar urma să facă legătura între un cătun de 64 de case şi aproape jumătate din suprafaţa agricolă a Bârsanei, de centrul comunei. La ora actuală, în zonă se circulă pe o punte pietonală improvizată ce se află în apropierea Mănăstirii Bârsana.
„Răspunsul primit astăzi de la d-na ministru Lucia Ana Varga este un pas important în realizarea amenajării râului Iza în Bârsana. Amenajarea râului Iza şi construirea unui pod sunt obligatorii în zonă, în primul rând pentru siguranţa cetăţenilor care folosesc o punte veche, dar şi pentru siguranţa gospodăriilor în condiţii de ape mari sau viituri. Demersurile noastre având sprijinul Ministerului de resort vor rezolva cel mai probabil anul viitor o problemă stringentă a locuitorilor din Bârsana.” – a declarat prefectul judetului Maramureş Anton Rohian.
Cercetat după ce a fost depistat de polițiștii maramureșeni că a condus fără permis
Ieri, 17 iunie, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele unui...
Deschide