Amenzi și sancțiuni aplicate de jandarmii maramureșeni în ultimul weekend

În perioada 24-26 iulie a.c., jandarmii maramureşeni au desfăşurat acţiuni specifice pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului nostru.
Potrivit competenţelor legale, jandarmii băimăreni aflaţi în patrulele independente de ordine publică au fost solicitaţi să intervină în diverse situaţii de tulburare a liniştii publice a locatarilor, scandaluri şi consum de băuturi alcoolice în locuri publice, conflicte verbale generate de injurii şi expresii jignitoare. Fără a fi impresionaţi de atitudinea persoanelor implicate în comiterea acestor fapte contravenţionale, efectivele de jandarmi au aplicat un număr de 15 sancţiuni în valoare totală de 4.000 de lei, dar şi 5 avertismente scrise. S-au semnalat şi cazuri în care, după contactul verbal cu forţele de ordine, persoanele implicate în faptele antisociale, au devenit recalcitranţi, fiind necesară conducerea acestora la sediul poliţiei municipiului Baia Mare în vederea luării măsurilor legale.
Jandarmii montani din cadrul Postului Valea Vaserului au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea situaţiilor conflictuale, aplicând un avertisment scris pentru adresarea de cuvinte obscene şi injurii forţelor de ordine şi alte două amenzi contravenţionale în valoare de 400 de lei pentru fapte ce contravin prevederilor legale.
Şi jandarmii sigheteni au fost la datorie în această perioadă. Efectivele secţiei de jandarmi Sighetu Marmaţiei s-au confruntat cu situaţii similare de tulburare a liniştii publice, scandaluri şi consum de băuturi alcoolice în locuri publice, respectiv apelare nejustificată a numărului unic de urgenţă 112. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate două avertismente scrise şi două amenzi contravenţionale în valoare de 200 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole