Aproximativ 13.500 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat aproximativ 13.500 pachete țigări, în valoare de 158.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Azi dimineață, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost demarată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 04.00, un echipaj al poliției de frontieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care transportau către interiorul țării, în spate, colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre linia de frontieră, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.

Au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, iar la fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a descoperit 18 colete care conțineau țigări.

Drept urmare, baxurile cu țigări au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.996 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 117.000 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, iar la final vor fi luate toate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, mai multe colete care conțineau 3.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 41.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole