Baia Mare: Din toamnă începe tratarea castanilor afectaţi de cancerul de scoarţă

Puţini sunt cei care nu ştiu că peste 80% din pădurile de castan ce cresc în împrejurimile municipiului Baia Mare sunt afectate de cancerul de scoarţă, o boală foarte agresivă provocată de ciuperca Cryphonectria parasitica. Boala este caracterizată de o evoluţie rapidă şi conduce la uscarea zonei de deasupra locului afectat. Împotriva ei se luptă prin metode chimice, biologice sau mecanice, dintre acestea metoda biologică pare să fie cea mai eficientă, ducând la cicatrizarea şi chiar la vindecarea exemplarelor afectate.
Ciuperca a ajuns în România prin anii 1980 însă ea este cunoscută de mai bine de 100 de ani. Ea a distrus castanii din America în totalitate şi a afectat în anumite proporţii pădurile din Italia şi Grecia, iar la noi a făcut ravagii nu numai în Maramureş ci şi în Vâlcea, Bihor, Horezu, Băile Herculane.
Pădurile de castan au fost afectate între 10 şi 90%, în funcţie de vârsta copacilor şi de zonă, cea mai distrusă fiind rezervaţia naturală de castani din Baia Mare, de la Valea Borcutului spre Limpedea, unde şi arbori de 200 de ani au fost răpuşi de cancer.
În urmă cu mai mulţi ani, municipalitatea a demarat un plan de management pentru conservarea acestei specii. S-au făcut observaţii, cercetări, s-au întocmit studii de specialitate, iar acum se doreşte demararea unui proiect ce va viza reconstrucţia ecologică a rezervaţiei, a precizat Radu Bolchiş, managerul de proiect. Proiectul este finalizat şi se aşteaptă doar apelul pentru depunerea sa în vederea obţinerii finanţării în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, ceea ce s-ar putea întâmpla în toamna acestui an sau cel mai târziu la începutul lui 2015.

Tratamentul, o premieră naţională

Dănuţ Chira, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov, spune că la noi ciuperca a fost atestată pentru prima dată la ferma pomicolă de la Dura. „Este o premieră naţională pentru tot ce înseamnă patologia pomiculturii. După mai mulţi ani de studiu, am reuşit să evidenţiem cum s-a dezvoltat boala şi ce rezultate am avut în urma tratamentelor aplicate. Am identificat 76 de tulpini ale aceleiaşi ciuperci, şi s-a reuşit ceva în premieră naţională: este pentru prima dată când se vindecă pădurea după o metodă ecologică, combaterea biologică”, a spus Dănuţ Chira. El a ţinut să precizeze că studiile de până acum permit crearea unui plan de măsuri care să ducă la vindecarea pădurii de castan din zona Baia Mare. „Dacă nu se face nimic, castanul moare în proporţii uriaşe”, spune Dănuţ Chira. „Copacii se usucă şi specia poate să dispară. S-a constatat că acolo unde nu s-au aplicat tratamente, s-a uscat totul. Concluzia este că pădurea nu are rezistenţă naturală la ciuperca care a ajuns să producă acest dezastru. În zona în care am aplicat tratamente câţiva ani la rând, copacii s-au vindecat total. Se poate vedea acest lucru în Băiţa, pe Valea Roşie, pe Valea Amadeea, lângă Uzina de Apă, unde cancerul a fost vindecat total după trei ani de tratament. Alte zone sunt vindecate parţial”.
Acest tratament va ajuta indirect şi proprietarii privaţi, deoarece, dacă se va reuşi tratarea pădurii de pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare, vaccinul creat de specialişti se va răspândi şi în zonele vecine, adică pe terenurile private, şi va imuniza şi acei arbori.
Primarul muncipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat că municipalitatea va asigura o parte din fonduri pentru ca să poată fi demarată tratarea arborilor fără să se aştepte obţinerea fondurilor europene. „Costurile legate de tratamentul efectiv reprezintă o sumă relativ mică. Noi propunem să finanţăm o parte din proiect, mai exact tot ceea ce înseamnă tratatament efectiv şi, ulterior, să completăm finanţarea reconstrucţiei ecologice a rezervaţiei din fonduri europene. Nu este util să aşteptăm un an, doi sau trei până vor fi disponibile finanţările europene. Cred că ne putem asuma cel puţin o treime din această sumă”, a spus Cătălin Cherecheş. Valoarea proiectului de reconstrucţie a rezervaţiei naturale a arboretului de castan comestibil din Baia Mare, care presupune tratarea şi curăţarea pădurii, respectiv plantarea de arbori sănătoşi pentru regenerare, este de aproximativ 3 milioane de lei, în timp ce suma necesară pentru prima etapă este de aproximativ un milion de lei.
În aceste condiţii, în toamnă ar putea începe tratamentele în pădurile afectate de ciuperca asiatică.
„Salvarea pădurii de castani e o chestiune importantă pentru că ţine de tradiţia băimărenilor. Este de datoria autorităţilor şi a specialiştilor să salveze castanul comestibil. Avem sprijinul specialiştilor şi sunt convins că lucrurile pot evolua într-o direcţie pozitivă după mai mulţi ani. Cred că vom putea implementa ceea ce au gândit specialiştii pentru a salva mare parte a rezervaţiei. Ulterior vor urma şi plantări pentru regenerarea în totalitate a pădurii de castani, emblema oraşului, pentru care suntem cunoscuţi în întreaga lume. Mulţumesc specialiştilor şi doresc să găsim împreună proiecte de salvare a castanului comestibil”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul muncipiului Baia Mare.

Gabriela MARIAN

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole