Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale încearcă să soluţioneze două înşelăciuni reclamate ieri la poliţia municipiului.
Într-unul din cazuri o persoană a fost înşelată cu suma de 2.200 lei, prin efectuarea de cumpărături online. Aceasta a intrat în legătură cu o persoană necunoscută care oferea spre vânzare pe un site de anunţuri un aparat de fotografiat, a achitat contravaloarea acestuia, însă vânzătorul nu a mai livrat bunul comandat, nu mai răspunde la telefon şi şi-a şters contul de pe site.
În al doilea caz este vorba despre o femeie înşelată cu suma de 6000 de lei prin metoda accidentul. Femeia a fost sunată noaptea, la ora 00.10 şi a fost informată că fiica sa a comis un accident rutier iar pentru a nu fi reţinută de poliţie e nevoie de bani.
În ambele cazuri cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi în vederea identificării autorilor.