Poliţiştii băimăreni au identificat un minor în vârstă de 13 ani care este bănuit că ar fi comis două furturi pe raza municipiului.
Cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare cu privire la două furturi comise pe raza municipiului au dus la identificarea unui adolescent în vârstă de 13 ani, bănuit de comiterea faptelor.
Acesta, în 19 iunie a.c., în jurul orei 13.00, a sustras din mâna unei femei o plasă în care se afla un portmoneu cu documente şi 230 de lei. În momentul comiterii faptei victima se deplasa pe aleea din spatele unui imobil de pe bulevardul Bucureşti.
În după masa zilei următoare, minorul a profitat de neatenţia unei femei ce se afla pe o bancă pe strada George Enescu şi i-a sustras o geantă în care se aflau 50 de lei.
În ambele cazuri victimele sunt băimărence, în vârstă de 82 respectiv 81 de ani.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.